Experta noastră în întâlniri, Kate Taylor, prezintă câteva tehnici simple pentru a te asigura că nu rămâi niciodată fără cuvinte atunci când ești la întâlnire.

Simți vreodată că nu îți mai găsești cuvintele la prima întâlnire? Dacă da, nu ești singura persoană. În urma unui sondaj recent, am constatat că, deși 85% din persoanele singure cu vârsta de cel puțin 50 de ani sunt încrezătoare să trimită mesaje în cadrul întâlnirilor online și prin SMS, doar 36% dintre ele se simt confortabil să poarte o conversație față în față la o întâlnire.

De ce nu știm ce să spunem

Există diverse motive pentru care simțim că am rămas fără cuvinte. Poate întâlnirea cu o persoană nouă te intimidează sau te stresează. Poate te temi să nu spui ceva greșit. Dacă ești bărbat, cauza poate fi chiar științifică: studiile au arătat că bărbații își pierd temporar inteligența atunci când vorbesc cu cineva de care se simt atrași. Dar nu vârsta ta este problema. Sondajul nostru a descoperit că persoanele mai tinere care ies la întâlniri au și mai puțină încredere să vorbească în persoană.

Pentru a-ți veni în ajutor, iată trei tehnici simple pe care le poți folosi, astfel încât conversația ta la prima întâlnire să curgă mai lin. Exersează-le în viața de zi cu zi și folosește-le pentru a face conversația perfectă la o întâlnire.

 

1. Pune întrebări deschise

Ai avut o zi bună astăzi? Da? Bine. Hm, ai planificat ceva distractiv pentru vară? Nu? Ah. Ai observat că în unele conversații parcă trebuie să scoți vorbele cu cleștele? Și eu! Să discutăm atunci despre o modalitate rapidă de a schimba situația.

Intervievatorii și jurnaliștii învață rapid să nu mai pună întrebări la care se poate răspunde cu doar câteva cuvinte. În schimb, pun întrebări deschise, concepute să scoată ceva mai multe informații. Este plăcut să răspunzi la aceste întrebări și ele fluidizează rapid o conversație care se tot împotmolește.

De ce întrebările deschise funcționează

Întrebarea „Cum ți-a mers azi?” nu vă va face să sporovăiți amândoi ca niște vechi prieteni. Dar o versiune mai deschisă a acesteia, ca de exemplu: „Care a fost cea mai bună parte a zilei tale până acum?” îl încurajează pe partenerul sau partenera de întâlnire să vorbească deschis, fără să se simtă ca la interogatoriu.

Poți schimba ușor o întrebare simplă ca „Îți place munca pe care o faci?” într-una mult mai interesantă: „Ai vrut dintotdeauna să lucrezi în acest domeniu?” și, astfel, să afli totul despre viața persoanei cu care te întâlnești și cum a ajuns la cariera sa actuală.

În scop științific, am exersat această tehnică cu copiii mei adolescenți la cina de aseară. În loc să-i întreb „Cum a fost la școală?” (care avea mereu ca efect un mormăit, ridicarea umerilor sau ochii dați peste cap), i-am întrebat: „Spuneți-mi ceva ce s-a întâmplat azi și care v-a făcut să râdeți.” Privirea lor s-a luminat și ne-am spus unii altora cele mai amuzante faze din ziua noastră.

Întrebări deschise bune pentru întâlniri

Exersează cu toată lumea adresarea de întrebări deschise, până când îți construiești un repertoriu la care primești întotdeauna răspunsuri amuzante și variate. De exemplu:

  • Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată?
  • Care este talentul sau abilitatea ta cea mai puțin folositoare?
  • Care este cea mai celebră persoană pe care ai cunoscut-o?
  • Ce scenă dintr-un film sau o carte te face întotdeauna să plângi?
  • Ce te-a făcut ultima oară să râzi până când te-ai ținut de burtă?
  • Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai învățat săptămâna aceasta?

2. Limitează-te la subiecte lejere

În sondajul pe care l-am efectuat recent, am întrebat participanții la întâlniri și ce subiecte de conversație le plac cel mai mult la primele întâlniri.

Câștigătorii clari au fost subiectele simple și neutre.

Cele mai bune și cele mai proaste subiecte de conversație

79% din participanții la întâlniri care au vârsta de peste 50 de ani discută despre hobby-uri și pasiuni. 65% preferă să discute despre carieră și 64% preferă să vorbească despre familiile lor.

În schimb, principalele subiecte care inhibă conversația au fost cele „profunde”. 82% dintre participanții la întâlniri cu vârsta de peste 50 de ani nu vor să vorbească despre bani; 76% nu vor să discute despre partenerii anteriori și 75% nu vor să discute despre sex.

Abține-te să faci mărturisiri

Dacă ești o persoană căreia îi place să afle amănunte și să aibă o abordare personală în conversațiile de la primele întâlniri, ia în considerare să faci un mic pas înapoi. Firește că sinceritatea în toate aspectele își are locul ei în relații, dar, de obicei, acel loc nu este în profilul tău, în primele mesaje sau la primele trei întâlniri.

De ce este important să-ți temperezi sinceritatea

Este ușor să lași o impresie greșită despre tine când dezvălui totul devreme. Nu uita că oamenii noi nu te cunosc, deci importanța a tot ceea ce spui este amplificată.

De exemplu, să spunem că ai cheltuit prea mulți bani luna aceasta și îți faci griji din această cauză. Dacă îi spui asta celui mai bun prieten, nu te va judeca. Te cunoaște de atât de mult timp, la necazuri și la bucurii, încât doar își va arăta grija față de tine și va spera că ești bine. Dar o persoană cu care îți dai o întâlnire nu are această perspectivă. S-ar putea să se întrebe însă dacă nu ești genul prea cheltuitor sau foarte dezorganizat sau dacă ceri un împrumut.

Pentru a evita să creezi impresia greșită, limitează-te la subiecte neutre și amuzante la început. După ce ajungeți să vă cunoașteți, poți dezvălui mai multe dintre secretele tale cele mai personale.

Cum să stăpânești arta discreției

Dacă ești genul care dezvăluie informații personale devreme, s-ar putea să ai nevoie de timp ca să te obișnuiești să te limitezi la discuții lejere și degajate. Deci, atunci când vorbești cu cunoștințe sau colegi, antrenează-te să porți conversații concentrate pe subiecte neutre precum vacanțele, planurile sociale, hobby-uri, filme și cărți. Aplică apoi aceeași abordare când ieși la întâlniri.

3. Fii o persoană interesată, nu interesantă

Așa cum spunea Dale Carnegie în Cum să câștigi prieteni și să influențezi oamenii: „Îți poți face mai mulți prieteni în două luni interesându-te cu adevărat de alții decât în doi ani încercând să îi faci pe alții să fie interesați de tine.”

Atunci când suntem interesați de cineva, dorim în mod firesc să îi impresionăm. Ne străduim să găsim cele mai interesante lucruri despre noi și încercăm să le manevrăm în conversație. Sau ne repezim asupra lucrurilor pe care le avem în comun, oricât de simpliste ar fi, ajungând să ne scape vorbe precum „Și eu inspir și expir! Care sunt șansele?”

Știu că nu ai insista să vorbești neîncetat despre tine, dar când a fost ultima oară când ai ascultat cu adevărat ce spune cineva? Fără să te gândești la o anecdotă similară cu care ai putea răspunde, să te întrebi ce crede oare celălalt sau chiar să îți dorești să se grăbească și spună odată ce are de spus?

Cum să devii un ascultător mai bun

Începe să exersezi chiar astăzi. Lasă cealaltă persoană să vorbească și concentrează-te pe asimilarea cuvintelor sale. Vei observa mult mai multe; vei surprinde alegeri inedite de cuvinte sau subiecte care îi luminează privirea. Acestea sunt lucrurile pe care le adoră, pasiunile sale reale, ceea ce îl/o motivează, deci ascultă!

A fi un bun ascultător te face, de asemenea, să menții mai ușor o conversație. În loc să trebuiască să te gândești la un răspuns inteligent, poți pune pur și simplu întrebări pertinente precum „Am observat că i-ai spus «prunc» acelui copil; ai crescut în Maramureș?” Sau „Pari foarte încântat(ă) de audiție! Te-a interesat întotdeauna actoria?” Puține persoane rezistă farmecului de a fi ascultate în acest fel.

Înregistrează-te chiar astăzi pentru a-ți pune în practică competențele conversaționale! Citește mai multe sugestii privind întâlnirile – acoperim totul, de la semnele că ești gata pentru o nouă relație până la ce așteptări să ai de la întâlnirile pentru persoane de peste 50 de ani.